DIRECTIVA CONSILIULUI 92/43/CEE
din 21 mai 1992
privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de faună şi floră sălbatică
CONSILIUL COMUNITĂŢILOR EUROPENE, având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene, în special art. 130s,
având în vedere propunerea Comisiei (1),având în vedere avizul Parlamentului European (2),având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social (3), întrucât conservarea, protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului, inclusiv conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de faună şi floră sălbatică, sunt obiective comunitare esenţiale şi de interes general, conform art. 130r din Tratat;
întrucât politicile Comunităţii Europene şi programul de acţiune în domeniul mediului (1987-1992) (4) dispun adoptarea unor măsuri de conservare a naturii şi a resurselor naturale; întrucât, scopul său principal fiind să promoveze menţinerea biodiversităţii luând în
considerare aspectele economice, sociale, culturale şi regionale, prezenta directivă contribuie la atingerea obiectivului mai general al dezvoltării durabile; întrucât respectiva menţinere a biodiversităţii presupune uneori menţinerea sau chiar încurajarea activităţilor umane; întrucât, pe teritoriul european al statelor membre, habitatele naturale continuă să se deterioreze şi din ce în ce mai multe specii sălbatice sunt periclitate; întrucât habitatele şi speciile ameninţate fac parte din patrimoniul natural al Comunităţii, iar pericolele care le ameninţă sunt adesea de natură transfrontalieră, trebuie adoptate reglementări comunitare de conservare a acestora; întrucât, în ceea ce priveşte anumite tipuri de habitate naturale şi anumite specii ameninţate, trebuie găsit un mod de a le desemna ca priorităţi, astfel încât măsurile de conservare a lor să poată fi puse în aplicare cât mai repede; întrucât, pentru a menţine sau a readuce habitatele naturale sau speciile sălbatice de importanţă comunitară la un stadiu corespunzător de conservare, trebuie desemnate arii speciale de conservare, astfel încât să se creeze o reţea ecologică europeană coerentă, conform unui program bine stabilit; întrucât toate ariile desemnate, inclusiv cele clasificate în prezent sau de acum înainte ca arii de protecţie specială în conformitate cu Directiva Consiliului 79/409/CEE din 2 aprilie 1979
1
JO C 247, 21.09.1988, p. 3 şi JO C 195, 03.08.1990, p. 1. 2
JO C 75, 20.03.1991, p. 1.
3
JO C 31, 06.02.1991, p. 25.
4
JO C 328, 07.12.1987, p. 1. privind conservarea păsărilor sălbatice (1), vor trebui incluse în reţeaua ecologică europeană
coerentă; întrucât, în fiecare arie desemnată, trebuie puse în aplicare măsurile necesare în conformitate cu obiectivele de conservare urmărite;întrucât, deşi statele membre propun siturile candidate la statutul de arii speciale de conservare, trebuie totuşi prevăzută o procedură excepţională permiţând desemnarea unui sit care, chiar dacă nu a fost propus de statul membru, este considerat esenţial de către Comunitate în ceea ce priveşte menţinerea ori supravieţuirea unui habitat natural prioritar sau a unei specii prioritare;
întrucât orice plan sau program care ar putea afecta în mod considerabil obiectivele de conservare a unui sit desemnat sau care urmează să fie desemnat trebuie evaluate cu mare atenţie; întrucât este ştiut faptul că toate statele membre au responsabilitatea comună de a adopta măsuri de promovare a conservării habitatelor naturale prioritare şi a speciilor prioritare de importanţă comunitară; întrucât acest fapt ar putea să creeze dificultăţi financiare excesive anumitor state membre, date fiind, pe de o parte, distribuţia neuniformă a habitatelor şi speciilor respective pe teritoriul Comunităţii şi, pe de altă parte, faptul că principiul „poluatorul plăteşte” nu se poate aplica decât în unele cazuri de conservare a naturii; întrucât, în consecinţă, este stabilit faptul că, în acest caz excepţional, trebuie acordată o contribuţie sub forma unei cofinanţări comunitare, în limitele resurselor disponibile conform deciziilor comunitare; întrucât politicile de amenajare şi dezvoltare a teritoriului ar trebui să încurajeze gestionarea acelor caracteristici ale peisajului care au o importanţă majoră pentru fauna şi flora sălbatică; întrucât trebuie instituit un sistem de evaluare a stadiului de conservare a habitatelor naturale şi a speciilor prevăzute în prezenta directivă; întrucât, pentru a completa Directiva 79/409/CEE, trebuie instituit un sistem general de protecţie pentru anumite specii de floră şi faună; întrucât trebuie adoptate măsuri de gestionare pentru anumite specii, dacă stadiul lor de conservare impune acest lucru, măsuri care pot include interzicerea anumitor metode de captură sau de ucidere, oferind în acelaşi timp posibilitatea de derogare în anumite condiţii; întrucât, pentru a monitoriza punerea în aplicare a prezentei directive, Comisia pregăteşte periodic un raport complex întocmit, între altele, pe baza informaţiilor trimise de statele membre în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor de drept intern adoptate în temeiul prezentei directive; întrucât evoluţia cunoştinţelor ştiinţifice şi tehnice este foarte importantă pentru punerea în aplicare a prezentei directive; întrucât, în consecinţă, trebuie susţinută munca de cercetare ştiinţifică necesară; întrucât evoluţia tehnică şi ştiinţifică poate impune adaptarea prevederilor din anexe; întrucât trebuie prevăzută o procedură conform căreia Consiliul să poată modifica anexele;
1
JO L 103, 25.04.1979, p. 1. Directivă modificată ultima dată de Directiva 91/244/CEE (JO L 115, 08.05.1991,
p. 4). întrucât trebuie instituit un comitet de reglementare care să asiste Comisia la punerea în
aplicare a prezentei directive, mai ales în cazurile în care se adoptă decizii de cofinanţare
comunitară;
întrucât trebuie prevăzute dispoziţii suplimentare care să reglementeze reintroducerea
anumitor specii indigene de faună şi floră şi, eventual, introducerea unor specii alogene;
întrucât, pentru o aplicare eficientă a prezentei directive, este foarte important să se asigure
informarea şi educarea corespunzătoare a opiniei publice;
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
Definiţii
Articolul 1
În sensul prezentei directive:
(a) conservare reprezintă o serie de măsuri necesare pentru a menţine sau a readuce un habitat
natural şi populaţiile de faună şi floră sălbatică la un stadiu corespunzător, conform
definiţiilor de la lit. (e) şi (i);
(b) habitate naturale reprezintă areale terestre sau acvatice care se disting prin anumite
caracteristici geografice, abiotice şi biotice naturale sau seminaturale;
(c) tipuri de habitate naturale de importanţă comunitară reprezintă habitatele care, în cadrul
teritoriului prevăzut la art. 2:
(i) sunt pe cale de dispariţie în aria lor de extindere naturală
sau
(ii) au o arie de extindere naturală redusă, datorată regresiei sau dimensiunilor mici intrinseci
ale teritoriului lor
sau
(iii) prezintă caracteristici remarcabile, specifice pentru una sau mai multe dintre următoarele
cinci regiuni biogeografice: alpină, atlantică, continentală, macaroneziană şi mediteraneană.
Aceste tipuri de habitate sunt sau ar putea fi menţionate în anexa I;
(d) tipuri de habitate naturale prioritare reprezintă habitatele naturale ameninţate cu
dispariţia, prezente pe teritoriul prevăzut la art. 2 şi a căror conservare a devenit o
responsabilitate de prim rang pentru Comunitate, având în vedere procentul din aria lor de
extindere naturală care intră în teritoriul prevăzut la art. 2; aceste tipuri de habitate naturale
prioritare sunt evidenţiate printr-un asterisc (*) în anexa I;
(e) stadiul de conservare a unui habitat natural reprezintă efectul unui ansamblu de factori
care influenţează habitatul natural şi speciile sale specifice, putând afecta aria de extindere naturală pe termen lung a habitatului, structura şi funcţiile acestuia, precum şi supravieţuirea
pe termen lung a speciilor sale specifice pe teritoriul prevăzut la art. 2.
Stadiul de conservare a unui habitat natural este considerat „corespunzător” dacă:
- aria sa de extindere naturală şi teritoriile care se încadrează în această arie sunt stabile sau în
creştere,
- structura şi funcţiile sale specifice, necesare pentru menţinerea sa pe termen lung, există şi
vor continua, probabil, să existe în viitorul apropiat şi
- stadiul de conservare a speciilor sale specifice este corespunzător, conform definiţiei de la
lit. (i);
(f) habitatul unei specii reprezintă mediul descris de factori abiotici şi biotici specifici, unde
se regăseşte o specie la orice stadiu al ciclului său biologic;
(g) specii de importanţă comunitară reprezintă speciile care, pe teritoriul prevăzut la art. 2,
sunt:
(i) ameninţate cu dispariţia, cu excepţia acelor specii a căror arie de extindere naturală este
doar marginală în cadrul respectivului teritoriu şi care nu sunt în pericol sau vulnerabile în
regiunea palearctică occidentală,
(ii) vulnerabile, adică specii care vor trece, foarte probabil, într-un viitor apropiat, în categoria
speciilor ameninţate dacă factorii care le ameninţă continuă să acţioneze,
(iii) rare, adică au populaţii mici care nu sunt deocamdată ameninţate sau vulnerabile, dar
riscă să ajungă în această situaţie. Speciile respective trăiesc pe arii geografice reduse sau sunt
răspândite în număr mic pe suprafeţe întinse
sau
(iv) endemice şi au nevoie de o atenţie deosebită prin natura specială a habitatului lor şi/sau
prin impactul potenţial al exploatării lor asupra habitatului propriu şi/sau prin impactul
potenţial al exploatării lor asupra stadiului de conservare a speciei.
Aceste specii sunt sau ar putea fi enumerate în anexa II şi/sau în anexele IV sau V;
(h) specii prioritare reprezintă speciile prevăzute la lit. (g) pct. (i), a căror conservare a
devenit o responsabilitate de prim rang pentru Comunitate, având în vedere procentul din aria
lor de extindere naturală care intră în teritoriul prevăzut la art. 2; aceste specii prioritare sunt
evidenţiate printr-un asterisc (*) în anexa II;
(i) stadiul de conservare a unei specii reprezintă efectul unui ansamblu de factori care
influenţează specia respectivă, putând afecta aria de extindere naturală pe termen lung a
speciei şi abundenţa populaţiei acesteia pe teritoriul prevăzut la art. 2.
Stadiul de conservare este considerat „corespunzător” dacă:
- datele de dinamică a populaţiei pentru specia respectivă indică faptul că specia se menţine pe
termen lung ca element viabil al habitatelor sale naturale;
aria de extindere naturală a speciei nu se reduce şi nici nu ameninţă să se reducă în viitorul
apropiat şi
- specia dispune şi este foarte probabil că va continua să dispună de un habitat suficient de
extins pentru a-şi menţine populaţia pe termen lung;
(j) sit reprezintă o arie geografică definită, cu suprafaţă bine delimitată;
(k) sit de importanţă comunitară reprezintă un sit care, în cadrul regiunii sau regiunilor
biogeografice cărora le aparţine, contribuie în mod semnificativ la menţinerea sau readucerea
unui habitat din anexa I sau a unei specii din anexa II la un stadiu corespunzător de conservare
şi, în acelaşi timp, la coerenţa sistemului Natura 2000 menţionat la art. 3, precum şi/sau la
menţinerea diversităţii biologice a regiunii sau regiunilor biogeografice respective.
Pentru speciile de faună cu arii mari de extindere, siturile de importanţă comunitară corespund
acelor teritorii din aria de extindere a respectivelor specii care prezintă elementele fizice sau
biologice esenţiale pentru viaţa şi reproducerea lor;
(l) arie specială de conservare reprezintă un sit de importanţă comunitară desemnat de către
un stat membru printr-un act legislativ, administrativ şi/sau contractual, unde se aplică
măsurile de conservare necesare pentru menţinerea sau readucerea la un stadiu corespunzător
de conservare a habitatelor naturale şi/sau a populaţiilor din speciile pentru care a fost
desemnat respectivul sit;
(m) specimen reprezintă orice plantă sau animal, mort sau viu, din speciile enumerate în
anexele IV şi V, orice parte a sau produs obţinut din planta sau animalul respectiv, precum şi
orice alt bun de consum care pare să fie, conform documentului justificativ, ambalajului,
etichetei, marcajului sau oricărui alt element, parte a sau produs obţinut din animalele sau
plantele speciilor respective;
(n) comitet reprezintă comitetul constituit în temeiul art. 20.
Articolul 2
1. Obiectul prezentei directive este să contribuie la menţinerea biodiversităţii prin conservarea
habitatelor naturale şi a speciilor de floră şi faună sălbatică de pe teritoriul statelor membre în
care se aplică Tratatul.
2. În conformitate cu prezenta directivă, se adoptă măsuri de menţinere sau readucere la un
stadiu corespunzător de conservare a habitatelor naturale şi a speciilor de floră şi faună
sălbatică de importanţă comunitară.
3. Măsurile adoptate în conformitate cu prezenta directivă trebuie să ţină seama de condiţiile
economice, sociale şi culturale, precum şi de caracteristicile regionale şi locale.
Conservarea habitatelor naturale şi a habitatelor speciilor
Articolul 3
1. Se instituie o reţea ecologică europeană coerentă, care să reunească ariile speciale de
conservare, cu denumirea de Natura 2000. Compusă din situri care adăpostesc tipurile de habitate naturale enumerate în anexa I şi habitatele speciilor enumerate în anexa II, această
reţea permite menţinerea sau, dacă este cazul, readucerea la un stadiu corespunzător de
conservare în aria lor de extindere naturală a tipurilor de habitate naturale şi a habitatelor
speciilor respective.
2. Fiecare stat membru contribuie la punerea în aplicare a sistemului Natura 2000 proporţional
cu gradul de reprezentare a tipurilor de habitate naturale sau a habitatelor speciilor prevăzute
la alin. (1) pe teritoriul său. În acest sens, fiecare stat membru desemnează anumite situri, în
conformitate cu art. 4, ca arii speciale de conservare, ţinând seama de obiectivele stabilite la
alin. (1).
3. Dacă este necesar, statele membre contribuie la îmbunătăţirea coerenţei ecologice a
sistemului Natura 2000, prin menţinerea şi, dacă este cazul, dezvoltarea acelor elemente de
peisaj care sunt de o importanţă majoră pentru flora şi fauna sălbatică, în conformitate cu art.
10.
Articolul 4
1. Pe baza criteriilor stabilite în anexa III (Etapa 1) şi a informaţiilor ştiinţifice pertinente,
fiecare stat membru propune o listă de situri de pe teritoriul său, indicând, pentru fiecare
dintre ele, tipurile de habitate naturale din anexa I şi speciile indigene din anexa II adăpostite
de respectivul sit. Pentru speciile de faună cu arii mari de extindere, siturile corespund acelor
teritorii din aria de extindere a respectivelor specii care prezintă elementele fizice sau
biologice esenţiale pentru viaţa şi reproducerea lor. Pentru speciile acvatice cu arii mari de
extindere, siturile sunt propuse doar dacă se poate delimita clar teritoriul care prezintă
elementele fizice sau biologice esenţiale pentru viaţa şi reproducerea respectivelor specii.
Dacă este cazul, statul membru propune adaptarea listei în funcţie de rezultatele controlului
prevăzut la art. 11.
Lista este transmisă Comisiei în termen de trei ani de la notificarea prezentei directive,
însoţită de informaţii despre fiecare sit. Informaţiile respective trebuie să includă harta sitului,
numele şi localizarea acestuia, întinderea şi datele rezultate din aplicarea criteriilor enumerate
în anexa III (Etapa 1), înscrise într-un formular pe care Comisia urmează să-l stabilească în
conformitate cu procedura prevăzută la art. 21.
2. Pe baza criteriilor stabilite în anexa III (Etapa 2) şi, atât în cadrul fiecărei dintre cele cinci
regiuni biogeografice prevăzute la art. 1 lit. (c) pct. (iii), cât şi al ansamblului teritoriului
prevăzut la art. 2 alin. (1), Comisia stabileşte, prin acord cu fiecare stat membru, un proiect de
listă a siturilor de importanţă comunitară, pornind de la listele întocmite de statele membre şi
punându-le în evidenţă pe acelea care adăpostesc unul sau mai multe tipuri de habitate
naturale prioritare sau specii prioritare.
Statele membre ale căror situri adăpostind unul sau mai multe tipuri de habitate naturale
prioritare şi specii prioritare reprezintă mai mult de 5% din teritoriul lor naţional pot, prin
acord cu Comisia, să solicite o aplicare mai flexibilă a criteriilor enumerate în anexa III
(Etapa 2) la selectarea siturilor de importanţă comunitară de pe teritoriul lor.
Comisia adoptă, conform procedurii prevăzute la art. 21, lista siturilor selectate ca situri de
importanţă comunitară, cu evidenţierea celor care adăpostesc unul sau mai multe tipuri de
habitate naturale prioritare sau specii prioritare. 3. Lista menţionată la alin. (2) se întocmeşte în termen de şase ani de la notificarea prezentei
directive.
4. După adoptarea unui sit de importanţă comunitară conform procedurii prevăzute la alin.
(2), statul membru respectiv desemnează situl ca arie specială de conservare cât mai curând
posibil, în termen de maximum şase ani, stabilind priorităţile în funcţie de importanţa siturilor
pentru menţinerea sau readucerea la un stadiu corespunzător de conservare a unui habitat
natural din anexa I sau a unei specii din anexa II ori pentru coerenţa sistemului Natura 2000 şi
în funcţie de pericolele de degradare sau distrugere ce ameninţă respectivele situri.
5. De îndată ce este inclus în lista menţionată la alin. (2) paragraful al treilea, orice sit este
supus dispoziţiilor art. 6 alin. (2), (3) şi (4).
Articolul 5
1. În cazurile excepţionale în care Comisia constată că un sit care adăposteşte un tip de habitat
natural prioritar sau o specie prioritară şi pe care îl consideră esenţial pentru menţinerea
respectivului tip de habitat natural prioritar sau pentru supravieţuirea respectivei specii
prioritare, pe baza unor date ştiinţifice corecte şi pertinente, nu a fost inclus în lista naţională
prevăzută la art. 4 alin. (1), se iniţiază o procedură consultativă bilaterală între Comisie şi
statul membru respectiv, cu scopul de a compara datele ştiinţifice folosite de fiecare.
2. Dacă, până la expirarea unei perioade de consultare care nu trebuie să depăşească şase luni,
diferendul rămâne nerezolvat, Comisia propune Consiliului să selecteze situl respectiv ca sit
de importanţă comunitară.
3. Consiliul, hotărând în unanimitate, ia o decizie în termen de trei luni de la data înaintării
propunerii de către Comisie.
4. În timpul perioadei de consultare şi până când Consiliul ia o decizie, situl respectiv este
supus prevederilor art. 6 alin. (2).
Articolul 6
1. Pentru ariile speciale de conservare, statele membre adoptă măsurile de conservare
necesare, inclusiv, dacă este cazul, planuri de gestionare adecvate, speciale sau incluse în alte
planuri de dezvoltare, precum şi măsurile legislative, administrative sau contractuale adecvate
în conformitate cu necesităţile ecologice ale tipurilor de habitate naturale din anexa I sau ale
speciilor din anexa II prezente pe teritoriul respectivelor situri.
2. Statele membre iau măsurile necesare pentru a evita, pe teritoriul ariilor speciale de
conservare, deteriorarea habitatelor naturale şi a habitatelor speciilor, precum şi perturbarea
speciilor pentru care au fost desemnate respectivele arii, în măsura în care perturbările
respective ar putea fi relevante în sensul obiectivelor prezentei directive.
3. Orice plan sau proiect care nu are o legătură directă cu sau nu este necesar pentru
gestionarea sitului, dar care ar putea afecta în mod semnificativ aria, per se sau în combinaţie
cu alte planuri sau proiecte, trebuie supus unei evaluări corespunzătoare a efectelor potenţiale
asupra sitului, în funcţie de obiectivele de conservare ale acestuia din urmă. În funcţie de
concluziile evaluării respective şi în conformitate cu dispoziţiile alin. (4), autorităţile naţionale
competente aprobă planul sau proiectul doar după ce au constatat că nu are efecte negative
asupra integrităţii sitului respectiv şi, dacă este cazul, după ce au consultat opinia publică. 4. Dacă, în ciuda unui rezultat negativ al evaluării efectelor asupra sitului şi în lipsa unei
soluţii alternative, planul sau proiectul trebuie totuşi realizat, din motive cruciale de interes
public major, inclusiv din raţiuni de ordin social sau economic, statul membru ia toate
măsurile compensatorii necesare pentru a proteja coerenţa globală a sistemului Natura 2000.
Statul membru informează Comisia cu privire la măsurile compensatorii adoptate.
Dacă situl respectiv adăposteşte un tip de habitat natural prioritar şi/sau o specie prioritară,
singurele considerente care pot fi invocate sunt cele legate de sănătatea sau siguranţa publică,
de anumite consecinţe benefice de importanţă majoră pentru mediu sau, ca urmare a avizului
Comisiei, de alte motive cruciale de interes public major.
Articolul 7
Obligaţiile care decurg din art. 6 alin. (2), (3) şi (4) din prezenta directivă înlocuiesc orice
obligaţii rezultând de la art. 4 alin. (4) prima teză din Directiva 79/409/CEE în ceea ce
priveşte ariile clasificate conform art. 4 alin. (1) din prezenta directivă sau recunoscute în mod
similar conform art. 4 alin. (2), începând cu data punerii în aplicare a prezentei directive sau
cu data clasificării sau recunoaşterii de către statul membru conform Directivei 79/409/CEE,
dacă aceasta din urmă are loc după prima.
Articolul 8
1. O dată cu propunerile de situri care ar putea fi desemnate ca arii speciale de conservare
adăpostind tipuri de habitate naturale prioritare şi/sau specii prioritare, statele membre trimit,
după caz, Comisiei, estimări privind cofinanţarea comunitară pe care o consideră necesară
pentru a-şi putea îndeplini obligaţiile rezultând din art. 6 alin. (1).
2. Prin acord cu fiecare dintre statele membre respective, Comisia determină, pentru siturile
de importanţă comunitară pentru care se solicită cofinanţare, măsurile esenţiale de menţinere
sau de restabilire a unui stadiu corespunzător de conservare a tipurilor de habitate naturale
prioritare şi a speciilor prioritare în siturile respective, precum şi costurile totale aferente
acestor măsuri.
3. Comisia evaluează, prin acord cu statele membre respective, finanţarea (inclusiv
cofinanţarea) necesară pentru aplicarea măsurilor menţionate la alin. (2), ţinând seama, printre
altele, de densitatea, pe teritoriul statului membru respectiv, a tipurilor de habitate naturale
prioritare şi/sau a speciilor prioritare, precum şi de obligaţiile financiare impuse de aceste
măsuri.
4. În funcţie de rezultatele evaluării menţionate la alin. (2) şi (3), Comisia adoptă, ţinând
seama de sursele de finanţare disponibile în cadrul instrumentelor comunitare corespunzătoare
şi conform procedurii prevăzute la art. 21, un cadru de acţiune structurat în funcţie de
priorităţi şi cuprinzând măsuri de cofinanţare aplicabile la desemnarea sitului în conformitate
cu art. 4 alin. (4).
5. Măsurile care nu au fost incluse în cadrul de acţiune menţionat anterior din cauza
fondurilor insuficiente sau măsurile incluse în cadru, dar care au beneficiat doar parţial de sau
nu au primit cofinanţarea necesară sunt reexaminate conform procedurii prevăzute la art. 21,
în cadrul examinării bienale a cadrului de acţiune, iar statele membre pot, între timp, să le
amâne, până la efectuarea respectivei reexaminări. Examinarea ia în considerare, dacă este
cazul, noua situaţie a sitului respectiv. 6. Statele membre se abţin de la aplicarea oricărei măsuri care ar putea duce la deteriorarea
ariilor pentru care măsurile de cofinanţare au fost amânate.
Articolul 9
Comisia reexaminează periodic, în conformitate cu procedura prevăzută la art. 21, contribuţia
sistemului Natura 2000 la realizarea obiectivelor stabilite la art. 2 şi 3. În acest sens, o arie
specială de conservare poate fi declasată dacă acest lucru se justifică printr-o evoluţie naturală
constatată în urma programului de control prevăzut la art. 11.
Articolul 10
Dacă este necesar, statele membre încurajează, prin politicile de amenajare şi dezvoltare a
teritoriului, în special pentru a mări coerenţa ecologică a sistemului Natura 2000,
managementul acelor caracteristici ale peisajului care au o importanţă majoră pentru fauna şi
flora sălbatică.
Aceste caracteristici sunt cele care, prin structura lor liniară şi continuă (râurile cu malurile lor
sau sistemele tradiţionale de delimitare a câmpurilor) sau prin rolul lor de puncte de trecere
(iazurile sau crângurile), sunt elemente esenţiale pentru migrarea, răspândirea şi schimbul
genetic al speciilor sălbatice.
Articolul 11
Statele membre pun în aplicare programe de control al stadiului de conservare a habitatelor
naturale şi a speciilor menţionate la art. 2, acordând o atenţie deosebită tipurilor de habitate
naturale prioritare şi speciilor prioritare.
Protejarea speciilor
Articolul 12
1. Statele membre iau măsurile necesare pentru a institui un sistem de protecţie riguroasă a
speciilor de animale enumerate în anexa IV lit. (a) în aria lor de extindere, interzicând:
(a) orice formă de captură sau ucidere deliberată a specimenelor din aceste specii în natură;
(b) perturbarea deliberată a speciilor respective, în special în timpul perioadei de reproducere,
cuibărire, hibernare şi migrare;
(c) distrugerea deliberată sau culegerea ouălor din natură;
(d) deteriorarea sau distrugerea ariilor de reproducere sau de odihnă;
2. Pentru speciile respective, statele membre interzic deţinerea, transportul, vânzarea sau
schimbul, precum şi oferirea spre schimb sau vânzare a specimenelor luate din natură, cu
excepţia celor luate legal, înainte de punerea în aplicare a prezentei directive.
3. Interdicţiile prevăzute la alin. (1) lit. (a) şi (b) şi la alin. (2) se aplică în toate stadiile de
viaţă ale animalelor care se supun prevederilor prezentului articol. 4. Statele membre instituie un sistem de control al capturii şi uciderii accidentale a animalelor
din speciile enumerate în anexa IV lit. (a). Pe baza informaţiilor astfel obţinute, statele
membre iau măsuri suplimentare de cercetare sau de conservare, pentru a se asigura că
uciderile sau capturile accidentale nu au un impact negativ foarte puternic asupra speciilor
respective.
Articolul 13
1. Statele membre iau măsurile necesare pentru a institui un sistem de protecţie riguroasă a
speciilor de plante enumerate în anexa IV lit. (b), interzicând:
(a) culesul, colecţionarea, tăierea, smulgerea sau distrugerea deliberată a acestor plante în
natură, în aria lor de extindere naturală;
(b) deţinerea, transportul, vânzarea sau schimbul, precum şi oferirea spre schimb sau vânzare
a specimenelor din respectivele specii, luate din natură, cu excepţia celor luate legal, înainte
de punerea în aplicare a prezentei directive.
2. Interdicţiile prevăzute la alin. (1) lit. (a) şi (b) se aplică în toate stadiile ciclului biologic al
plantelor care se supun prevederilor prezentului articol.
Articolul 14
1. Pe baza informaţiilor obţinute în urma controlului prevăzut la art. 11 şi dacă consideră acest
lucru necesar, statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că prelevarea din
natură şi exploatarea specimenelor din speciile de faună şi floră sălbatică enumerate în anexa
V nu afectează negativ menţinerea lor la un stadiu corespunzător de conservare.
2. Dacă măsurile respective sunt considerate necesare, ele trebuie să continue programele de
control prevăzute la art. 11. Măsurile mai pot să cuprindă, în special:
- reglementarea accesului la anumite arii,
- interzicerea, limitată în timp sau spaţiu, a prelevării specimenelor din natură şi a exploatării
anumitor populaţii,
- reglementarea perioadelor şi/sau metodelor de prelevare a specimenelor;
- în cazul prelevării de specimene, aplicarea unor reguli cinegetice şi halieutice care să
protejeze conservarea respectivelor populaţii,
- stabilirea unui sistem de autorizaţii sau de cote pentru prelevarea de specimene,
- reglementarea achiziţionării, vânzării, oferirii spre vânzare, deţinerii sau transportului în
vederea vânzării a specimenelor,
- creşterea în captivitate a speciilor de animale şi propagarea artificială a speciilor de plante,
în condiţii de supraveghere strictă, pentru a reduce prelevarea specimenelor din natură,
- evaluarea măsurilor adoptate.
Articolul 15 În ceea ce priveşte capturarea sau uciderea speciilor de faună sălbatică enumerate în anexa V
lit. (a) şi în cazurile în care se aplică derogări, conform art. 16, pentru prelevarea, capturarea
sau uciderea speciilor enumerate în anexa IV lit. (a), statele membre interzic folosirea oricărei
metode neselective care ar putea duce la dispariţia localizată sau la perturbarea gravă a
respectivelor specii, mai ales:
(a) folosirea metodelor de captură şi ucidere enumerate în anexa VI lit. (a),
(b) orice formă de captură şi ucidere practicată din mijloacele de transport enumerate în anexa
VI lit. (b).
Articolul 16
1. Statele membre pot deroga de la dispoziţiile art. 12, 13, 14 şi 15 lit. (a) şi (b), cu condiţia ca
derogarea să nu afecteze negativ menţinerea populaţiilor din speciile respective la un stadiu
corespunzător de conservare în aria lor de extindere naturală şi în măsura în care nu există o
alternativă satisfăcătoare la derogare, în următoarele scopuri:
(a) pentru a proteja fauna şi flora sălbatică şi pentru a conserva habitatele naturale,
(b) pentru a evita daunele grave asupra recoltelor, efectivelor de animale, pădurilor,
exploataţiilor piscicole, apelor şi altor forme de proprietate,
(c) în folosul sănătăţii şi siguranţei publice sau pentru alte motive cruciale de interes public
major, inclusiv din raţiuni de ordin social sau economic şi în situaţii care ar avea efecte
benefice de importanţă majoră asupra mediului,
(d) în scopuri educative şi de cercetare, pentru repopulare sau pentru reintroducerea anumitor
specii, precum şi pentru operaţiunile de reproducere necesare acestor scopuri, inclusiv
propagarea artificială a plantelor,
(e) pentru a permite, în condiţii de strictă supraveghere, după criterii selective şi la un nivel
limitat, prelevarea sau deţinerea de anumite specimene din speciile enumerate în anexa IV, în
număr limitat, stabilit de autorităţile naţionale competente.
2. La fiecare doi ani, statele membre transmit Comisiei un raport conform cu formularul
stabilit de Comitet pentru derogările acordate în temeiul alin. (1). Comisia eliberează un aviz
în legătură cu aceste derogări în termen de maximum 12 luni de la primirea raportului şi
informează Comitetul în această privinţă.
3. Raportul trebuie să menţioneze:
(a) speciile pentru care se acordă derogarea şi motivele de acordare a acesteia, inclusiv natura
riscului şi, dacă este cazul, alternativele la derogare respinse şi baza ştiinţifică folosită,
(b) mijloacele, dispozitivele şi metodele de captură sau ucidere a animalelor autorizate şi
motivele pentru care sunt folosite,
(c) situaţiile pentru care se acordă respectivele derogări, (d) autoritatea împuternicită să declare şi să verifice respectarea condiţiilor de derogare
impuse şi să decidă ce mijloace, dispozitive şi metode se pot folosi, în ce limite şi de către
care instituţii, precum şi persoanele care execută operaţiunile,
(e) măsurile de supraveghere aplicate şi rezultatele obţinute.
Informarea
Articolul 17
1. La fiecare şase ani începând cu data expirării perioadei prevăzute la art. 23, statele membre
întocmesc un raport asupra punerii în aplicare a măsurilor adoptate în temeiul prezentei
directive. Acest raport trebuie să cuprindă în special informaţii referitoare la măsurile de
conservare prevăzute la art. 6 alin. (1), la evaluarea impactului acestor măsuri asupra stadiului
de conservare a tipurilor de habitate naturale din anexa I şi a speciilor din anexa II, precum şi
la rezultatele principale ale controalelor prevăzute la art. 11. Raportul, întocmit conform
formularului stabilit de comitet, este transmis Comisiei şi adus la cunoştinţa publicului.
2. Comisia întocmeşte un raport complex pe baza rapoartelor menţionate la alin. (1). Raportul
Comisiei cuprinde o evaluare corespunzătoare a progreselor realizate, în special a contribuţiei
sistemului Natura 2000 la atingerea obiectivelor stabilite la art. 3. Partea raportului care
cuprinde informaţii transmise de un anumit stat membru trebuie trimisă respectivului stat
membru sub formă de proiect, pentru confirmare. După consultarea Comitetului, Comisia
publică versiunea finală a raportului, în termen de cel mult doi ani de la primirea rapoartelor
menţionate la alin. (1), şi o transmite statelor membre, Parlamentului European, Consiliului şi
Comitetului Economic şi Social.
3. Statele membre pot marca ariile desemnate conform prezentei directive cu ajutorul unor
panouri prevăzute de Comitet în acest scop.
Cercetare
Articolul 18
1. Statele membre şi Comisia încurajează lucrările ştiinţifice şi de cercetare necesare pentru
îndeplinirea obiectivelor stabilite la art. 2 şi a obligaţiei prevăzute la art. 11. Statele membre şi
Comisia trebuie să facă un schimb de informaţii pentru a asigura o bună coordonare a
cercetării la nivelul statelor membre cu cercetarea comunitară.
2. Trebuie acordată o atenţie deosebită lucrărilor ştiinţifice necesare pentru punerea în aplicare
a art. 4 şi 10 şi trebuie încurajată cercetarea comună interstatală a statelor membre.
Procedura de modificare a anexelor
Articolul 19
Modificările necesare ale anexelor I, II, III, V şi VI în funcţie de evoluţia tehnică şi ştiinţifică
sunt adoptate de Consiliu, care hotărăşte cu majoritate calificată la propunerea Comisiei.
Modificările necesare ale anexei IV în funcţie de evoluţia tehnică şi ştiinţifică sunt adoptate
de Consiliu, care hotărăşte în unanimitate la propunerea Comisiei. Comitetul
Articolul 20
Comisia este sprijinită de un comitet alcătuit din reprezentanţii statelor membre şi prezidat de
un reprezentant al Comisiei.
Articolul 21
1. Reprezentantul Comisiei înaintează comitetului un proiect cu măsurile ce urmează să fie
adoptate. Comitetul îşi dă avizul cu privire la acest proiect în termenul pe care preşedintele îl
poate stabili în funcţie de urgenţa subiectului în cauză. Avizul este emis cu majoritatea
prevăzută la art. 148 alin. (2) din Tratat pentru deciziile pe care Consiliul trebuie să le adopte
la propunerea Comisiei. Voturile reprezentanţilor statelor membre în comitet respectă
ponderea prevăzută la articolul menţionat anterior. Preşedintele nu participă la vot.
2. Comisia adoptă măsurile preconizate dacă acestea corespund avizului comitetului.
Dacă măsurile preconizate nu corespund avizului comitetului sau în absenţa avizului, Comisia
înaintează Consiliului, fără întârziere, o propunere cu privire la măsurile ce trebuie adoptate.
Consiliul decide cu majoritate calificată.
Dacă, la expirarea perioadei de trei luni de la data înaintării propunerii la Consiliu, acesta nu
se pronunţă, Comisia adoptă măsurile propuse.
Dispoziţii suplimentare
Articolul 22
Pentru a pune în aplicare dispoziţiile prezentei directive, statele membre:
(a) evaluează avantajele reintroducerii speciilor din anexa IV în teritoriul lor nativ, dacă
această măsură poate contribui la conservarea lor, cu condiţia efectuării unei anchete care,
ţinând seama şi de experienţa altor state membre sau ţări terţe, a stabilit că reintroducerea
respectivă ar contribui într-adevăr la readucerea speciei în cauză la un stadiu de conservare
corespunzător şi că operaţiunea se efectuează doar în urma consultării publicului interesat,
(b) se asigură că introducerea deliberată în natură a unei specii neindigene pentru un anumit
teritoriu este reglementată astfel încât să nu afecteze negativ speciile de faună şi floră
sălbatică sau habitatele naturale în aria lor de extindere naturală şi, dacă este necesar, interzic
introducerea respectivă. Rezultatele evaluării efectuate în acest sens sunt transmise
comitetului, spre informare,
(c) iau măsuri de educaţie şi de informare asupra necesităţii de a proteja speciile de faună şi
floră sălbatică şi de a conserva habitatele acestora şi habitatele naturale.
Dispoziţii finale
Articolul 23 1. Statele membre pun în aplicare legile, reglementările şi dispoziţiile administrative necesare,
în conformitate cu prezenta directivă, în termen de doi ani de la notificarea acesteia. Statele
membre informează imediat Comisia în această privinţă.
2. În momentul adoptării de către statele membre, aceste măsuri trebuie să conţină o referire la
prezenta directivă sau să fie însoţite de o astfel de referire cu ocazia publicării lor oficiale.
Metodele prin care se face o astfel de referire sunt hotărâte de către statele membre.
3. Statele membre aduc la cunoştinţa Comisiei textele prevederilor de drept intern, pe care le
adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
Articolul 24
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
Adoptată la Bruxelles, 21 mai 1992.
Pentru Consiliu
Preşedintele
Arlindo MARQUES CUNHA