Situarea geografică a României la gurile de vărsare ale celui mai mare fluviu din Europa, precum şi multitudinea de ape interioare, de munte, colinare şi de şes au făcut ca, după agricultura practicată în toate formele, pescuitul să fie o ramură economică importantă, care a implicat în această activitate o însemnată parte a populaţiei autohtone.
Pescuitul practicat ca formă organizată de procurare a hranei sau a produselor de schimb comercial este atestat în documente şi cronici începând din secolul al XII-lea.
Vreme de secole, dreptul de pescuit s-a regăsit în obiceiul pământului sau, în anumite ocazii particulare, în norme scrise.
Pescuitul este pentru prima dată reglementat, în adevăratul sens al cuvântului, abia la începutul secolului al XIX-lea în Condica lui Calimah, tipărită în 1817. Astfel în art. 500, pescuitul este reglementat succint „Dreptul de a vâna şi pescui în locuri neoprite se cuvine fiecăruia”.
Odată cu intrarea în vigoare a Regulamentelor Organice, dreptul de a pescui încetează a mai fi un drept universal valabil şi devine un drept exclusiv al proprietarilor de pământ, pentru toate apele situate pe pământul aflat în proprietate. În Codul Civil şi Codul Penal din 1965 începe să se facă distincţie între amenajările piscicole şi apele naturale, implicit între pescuit şi piscicultură. În Codul Penal se prevăd şi primele sancţiuni pentru furtul piscicol din „bălţi, heleştee ori havuzuri”. Nu există o incriminare a infracţiunii de braconaj piscicol, întrucât nu se referă la peştii din apele naturale. Prima lege specifică de reglementare a pescuitului a fost promulgată prin Înaltul Decret Regal nr. 3904 din 7 octombrie 1896, publicată în MO nr. 153/ 10.10.1896, şi cuprindea 48 de articole structurate în 9 capitole. Această lege se aplica pescuitului în toate apele „deschise” din România, precum şi mării teritoriale. Exercitarea pescuitului într-o apă deschisă se desfăşura în baza cărţii de pescuit emise de proprietarul sau arendaşul dreptului de pescuit. Cărţile de pescuit erau nominale şi netransmisibile şi trebuiau vizate de autorităţile locale. Cărţile de pescuit erau eliberate pentru o anumită perioadă şi anumite ape şi puteau stabili restricţii cu privire la speciile de peşti, metodele de pescuit şi numărul de instrumente. Orice instrument de pescuit, cu excepţia undiţei, trebuia să poarte un semn distinctiv care să facă posibilă identificarea posesorului. Legea sancţiona cu pedepse aspre încălcarea prevederilor acesteia. În lucrarea „PESCĂRIA ŞI PESCUITUL ÎN ROMANIA”, apărută în anul 1916, autorul acesteia, distinsul academician dr. Grigore Antipa face o detaliată descriere a uneltelor de pescuit pe categorii de utilizare a acestora, în funcţie de categoria de ape în care acestea erau folosite: râuri, lacuri, bălţi, heleştee, ape de munte, Dunăre, Delta Dunării şi Marea Neagră.
Deşi conţinutul lucrării vizează în mod special pescăriile şi pescuitul comercial, multe dintre uneltele şi metodele de pescuit, catalogate şi clasificate pentru prima dată la noi în ţară, prefigurează apariţia şi dezvoltarea pescuitului sportiv. Folosite iniţial ca metode şi instrumente de procurare a hranei, acestea se vor delimita, în timp, ca fiind specifice unui alt tip de activitate, în concordanţă cu evoluţia internaţională a fenomenului. Altfel sunt descrise „undiţele” (cârligele), instrumente care „au ca mijloc de ademenire pentru peşte nada (viermi,mămăligă, insecte etc.)”. În descrierea ciclului de pescuit al unui iaz sunt amintiţi copiii de ţărani care „prind şi ei adeseori, cu undiţa, costruşi şi ocheană”, bine înţeles, pentru consum, dar prefigurând, în acelaşi timp şi activitatea sportivă în devenire. Este definită, pentru prima dată într-un tratat apărut în limba română, năluca, „un altfel de undiţă (cârlig) făcută dintr-un metal turtit (de exemplu un gologan de cupru), care are la capăt o gaură de care se leagă aţa, iar la celălalt capăt este prelungit într-un vârf ascuţit şi îndoit în sus ca la undiţă (cârlig)”. Cea mai elocventă prezentare a sportului în devenire este realizată în capitolul în care descrie pescuitul în râuri şi pâraie: „Pescuitul în aceste ape a fost din toate timpurile una din îndeletnicirile cele mai favorite ale poporului nostru. El a inventat pentru aceasta tot felul de instrumente – de la cele mai naive la cele mai rafinate – pentru a prinde peşte; deşi desigur o făcea nu atât pentru a-şi procura hrana zilnică, ci mai mult fiindcă aceasta era distracţia sa favorită …
Ce rol însemnat educativ şi ce importanţă mare pentru un stat este de a găsi şi cultiva asemenea mijloace de distracţiune morale cari leagă pe om mai strâns de natură şi-l face să-şi iubească ţara tot mai mult, cred că nu mai am nevoie s-o dovedesc”. Lucrarea prezintă şi o descriere foarte interesantă a confecţionării şi utilizării unei muşte artificiale rudimentară pentru pescuitul salmonidelor, a pescuitului la plută pe râuri, a pescuitului la copcă sau al celui în Marea Neagră, cu undiţa de pe diguri. Tot în anul 1916 apare şi cartea „Peştii şi pescuitul”, al cărui autor, disimulat sub pseudonimul F.R.Attila, este de fapt Frăţilă, după cum deducem atât din denumirea editurii, „Editura librăriei Frăţilă”, cât şi din prezentarea din finalul cărţii a unor „Undiţerii, Magazine, Fabrici de Undiţi”, unde, pe lângă alte trei magazine din Bucureşti, unul din Viena, două din Londra, unul din Paris, unul din Lausanne şi unul din Morvillars, apare şi magazinul Frăţilă din Bucureşti, Calea Griviţei 197. Cartea este structurată în mai multe părţi, după cum urmează:
- Partea întâi: Apele; Undiţa de mână; Undiţa; Descrierea undiţei de mână; Vadul, timpul
prielnic pescuirei, momelile,momeala, vârcolacul, înecarea unui peşte; Sfaturi practice;
- Partea a doua: Undiţa de mal, undiţa liberă de suprafaţă, undiţele de mal şi de fund, sforile
(pripoanele) cămăcuţele, cârligele (carmacele) Saparina, undiţa de scrumbie, undiţa de
guvizi; Unelte de reţea, Unelte de sârmă, nuele, trestie; Pescuitul cu mâna, pe gheaţă, pe sub
gheaţă;
- Partea a treia : Peştii (descriere de specii);
- Partea a patra: Peşte de baltă, de Dunăre, de Mare;
- Partea a cincea: Adausuri
Prezentarea speciilor de peşti este împănată cu reţele gastronomice tradiţionale specifice fiecărei specii. În partea a cincea – Adausuri – este prezentată şi comentată Legea pescuitului din 1896, despre care spune că „e aproape identică celei franceze, după care ne pare a şi fi copiată” Lucrarea reprezintă prima încercare de sistematizare a informaţiilor şi cunoştinţelor în domeniul pescuitului sportiv, completată cu date ştiinţifice preluate din lucrări de specialitate, toate prezentate într-un stil accesibil marii mase a cititorilor interesaţi.
Unul dintre cei mai pătimaşi susţinători ai noului sport care prindea contur în societatea noastră, juristul şi academicianul I.Al Brătescu-Voineşti, insistă şi reuşeşte, după o campanie desfăşurată pe durata mai multor ani, să creeze premisele apariţiei unei legi specifice pescuitului în apele de munte. Astfel este promulgată, prin Înaltul Decret Regal nr. 3137, Legea privitoare la pescuitul în apele de munte, publicată în M.O. nr. 218/1938. Apariţia legii este precedată de publicarea, în anul 1933, a cărţii „Cu undiţa”, o adevărată pledoarie în susţinerea pescuitului ca sport şi o reală expunere de motive în favoarea legii pe care a susţinut-o şi promovat-o. De asemenea, lucrarea conţine şi o descriere a stilurilor de pescuit sportiv şi a ustensilelor specifice acestora, aşa cum se prezentau la vremea respectivă.3 În scrierile sale, promotorul îşi motivează astfel iniţiativa : „Ocrotirea peştilor din apele de munte se impune pentru că pescuirea lor cu undiţa e un izvor de încântare şi de fericire indescriptibilă şi un sport extrem de binefăcător”. Domeniul de aplicare al legii era apele de munte, adică acele ape care conţineau salmonide sau îndeplineau condiţiile necesare vieţuirii acestora. Exercitarea dreptului de pescuit în apele de munte era supusă normelor, restricţiilor şi regulilor prevăzute de lege, numai pe apele cu o lungime suficientă pentru a constitui un fond de pescuit (min. 10 km). Pescuitul se putea efectua doar de către posesorii de permise nominale, prevăzute cu fotografia şi semnătura titularului. Legea avea un puternic caracter rotecţionist al fondului piscicol din apele de munte, încălcarea prevederilor acestei legi fiind aspru sancţionate cu amenzi usturătoare sau, în condiţiile agravante de săvârşire a faptei , cu închisoare corecţională de la 10 zile până la 3 luni. O altă realizare importantă a lui I.Al Brătescu-Voineşti în domeniul pescuitului sportiv a fost impunerea interzicerii năvoditului în Lacul Snagov, la ordinul Regelui. Un alt eveniment marcant al anului 1938, de pionierat în domeniul pescuitului sportiv autentic, a fost apariţia primului „Tratat de pescuit”, capodopera lui I.Al Brătescu-Voineşti, fiul iniţiatorului Legii privitoare la pescuitul în apele de munte. Lucrare de înaltă ţinută informaţională şi grafică, conţinând 89 de ilustraţii după desenele originale şi fotografiile autorului, bazată pe o vastă experienţă personală şi o documentare minuţioasă asupra dezvoltării fenomenului pe plan internaţional, reprezintă primul manual educativ, pus la dispoziţia iniţiaţilor, după cum spune autorul în prefaţa lucrării: „În intenţia noastră, acest tratat va fi călăuza acelora care doresc să fie nu numai iniţiaţi în mod sumar, ci îndrumaţi în mod sistematic să înceapă şi, pe urmă, cu răbdare şi experienţă crescândă, să desăvârşească, ceea ce Englezii, Americanii, Francezii şi Nemţii consideră un sport şi o artă. Sarcina noastră deci, pe lângă aceea de a iniţia, va fi şi aceea de a îndruma pe începător prin meandrele variantelor unui sport atât de răspândit aiurea”.
Tratatul este structurat în 7 capitole, în care sunt prezentate:
- „speciile de peşti de sport din România” (păstrăvul, lostriţa, lipanul, cleanul, ştiuca,
bibanul);
- „pescuitul cu musca artificială” (unelte, aruncarea muştelor artificiale, îmbunătăţiri,
perfecţionări, variante, pescuitul în susul apei);
- „pescuitul aruncat” (unelte, aruncarea nălucii, pescuitul aruncat cu mulinet cu bobină
staţionară);
- „pescuitul staţionar”;
- „întreţinerea şi repararea materialului”;
- „despre fabricarea muştelor artificiale”;
- „eticheta pescuitului”;
şi un „apendice” care cuprinde:
- „numele ştiinţific englez, francez, german al peştilor citaţi”;
- „numele englez, francez, german al uneltelor şi accesoriilor uzuale descrise”;
- „raportarea la sistemul metric a câtorva măsuri şi greutăţi englezeşti”;
- „un deviz aproximativ 1937”.
Notabile sunt ţinuta elevată şi respectul faţă de „partenerul” de competiţie, dar şi faţă de propria
persoană, interesant punctate în cap. VII, „Eticheta pescuitului”.De menţionat faptul că I.Al Brătescu-Voineşti a deţinut şi funcţia de inspector general al pescuitului în ape de munte. Este definită, pentru prima dată într-un tratat apărut în limba română, năluca, „un altfel de undiţă (cârlig) făcută dintr-un metal turtit (de exemplu un gologan de cupru), care are la capăt o gaură de care se leagă aţa, iar la celălalt capăt este prelungit într-un vârf ascuţit şi îndoit în sus ca la undiţă (cârlig)”. Cea mai elocventă prezentare a sportului în devenire este realizată în capitolul în care descrie pescuitul în râuri şi pâraie: „Pescuitul în aceste ape a fost din toate timpurile una din îndeletnicirile cele mai favorite ale poporului nostru. El a inventat pentru aceasta tot felul de instrumente – de la cele mai naive la cele mai rafinate – pentru a prinde peşte; deşi desigur o făcea nu atât pentru a-şi procura hrana zilnică, ci mai mult fiindcă aceasta era distracţia sa favorită … Ce rol însemnat educativ şi ce importanţă mare pentru un stat este de a găsi şi cultiva asemenea mijloace de distracţiune morale cari leagă pe om mai strâns de natură şi-l face să-şi iubească ţara tot mai mult, cred că nu mai am nevoie s-o dovedesc”. Lucrarea prezintă şi o descriere foarte interesantă a confecţionării şi utilizării unei muşte artificiale
rudimentară pentru pescuitul salmonidelor, a pescuitului la plută pe râuri, a pescuitului la copcă sau al celui în Marea Neagră, cu undiţa de pe diguri. Tot în anul 1916 apare şi cartea „Peştii şi pescuitul”, al cărui autor, disimulat sub pseudonimul F.R.Attila, este de fapt Frăţilă, după cum deducem atât din denumirea editurii, „Editura librăriei Frăţilă”, cât şi din prezentarea din finalul cărţii a unor „Undiţerii, Magazine, Fabrici de Undiţi”, unde, pe lângă alte trei magazine din Bucureşti, unul din Viena, două din Londra, unul din Paris, unul din Lausanne şi unul din Morvillars, apare şi magazinul Frăţilă din Bucureşti, Calea Griviţei 197.
Cartea este structurată în mai multe părţi, după cum urmează:
- Partea întâi: Apele; Undiţa de mână; Undiţa; Descrierea undiţei de mână; Vadul, timpul
prielnic pescuirei, momelile,momeala, vârcolacul, înecarea unui peşte; Sfaturi practice;
- Partea a doua: Undiţa de mal, undiţa liberă de suprafaţă, undiţele de mal şi de fund, sforile
(pripoanele) cămăcuţele, cârligele (carmacele) Saparina, undiţa de scrumbie, undiţa de
guvizi; Unelte de reţea, Unelte de sârmă, nuele, trestie; Pescuitul cu mâna, pe gheaţă, pe sub
gheaţă;
- Partea a treia : Peştii (descriere de specii);
- Partea a patra: Peşte de baltă, de Dunăre, de Mare;
- Partea a cincea: Adausuri
Prezentarea speciilor de peşti este împănată cu reţele gastronomice tradiţionale specifice fiecărei
specii.
În partea a cincea – Adausuri – este prezentată şi comentată Legea pescuitului din 1896, despre care spune că „e aproape identică celei franceze, după care ne pare a şi fi copiată” Lucrarea reprezintă prima încercare de sistematizare a informaţiilor şi cunoştinţelor în domeniul pescuitului sportiv, completată cu date ştiinţifice preluate din lucrări de specialitate, toate prezentate într-un stil accesibil marii mase a cititorilor interesaţi. Unul dintre cei mai pătimaşi susţinători ai noului sport care prindea contur în societatea noastră, juristul şi academicianul I.Al Brătescu-Voineşti, insistă şi reuşeşte, după o campanie desfăşurată pe durata mai multor ani, să creeze premisele apariţiei unei legi specifice pescuitului în apele de munte. Astfel este promulgată, prin Înaltul Decret Regal nr. 3137, Legea privitoare la pescuitul în apele de munte, publicată în M.O. nr. 218/1938. Apariţia legii este precedată de publicarea, în anul 1933, a cărţii „Cu undiţa”, o adevărată pledoarie în susţinerea pescuitului ca sport şi o reală expunere de motive în favoarea legii pe care a susţinut-o şi promovat-o. De asemenea, lucrarea conţine şi o descriere a stilurilor de pescuit sportiv şi a ustensilelor specifice acestora, aşa cum se prezentau la vremea respectivă. În scrierile sale, promotorul îşi motivează astfel iniţiativa : „Ocrotirea peştilor din apele de munte se impune pentru că pescuirea lor cu undiţa e un izvor de încântare şi de fericire indescriptibilă şi un sport extrem de binefăcător”.
O altă realizare importantă a lui I.Al Brătescu-Voineşti în domeniul pescuitului sportiv a fost impunerea interzicerii năvoditului în Lacul Snagov, la ordinul Regelui. Un alt eveniment marcant al anului 1938, de pionierat în domeniul pescuitului sportiv autentic, a fost apariţia primului „Tratat de pescuit”, capodopera lui I.Al Brătescu-Voineşti, fiul iniţiatorului Legii privitoare la pescuitul în apele de munte. Lucrare de înaltă ţinută informaţională şi grafică, conţinând 89 de ilustraţii după desenele originale şi fotografiile autorului, bazată pe o vastă experienţă personală şi o documentare minuţioasă asupra dezvoltării fenomenului pe plan internaţional, reprezintă primul manual educativ, pus la dispoziţia iniţiaţilor, după cum spune autorul în prefaţa lucrării: „În intenţia noastră, acest tratat va fi călăuza acelora care doresc să fie nu numai iniţiaţi în mod sumar, ci îndrumaţi în mod sistematic să înceapă şi, pe urmă, cu răbdare şi experienţă crescândă, să desăvârşească, ceea ce Englezii, Americanii, Francezii şi Nemţii consideră un sport şi o artă. Sarcina noastră deci, pe lângă aceea de a iniţia, va fi şi aceea de a îndruma pe începător prin meandrele variantelor unui sport atât de răspândit aiurea”.
Tratatul este structurat în 7 capitole, în care sunt prezentate:
- „speciile de peşti de sport din România” (păstrăvul, lostriţa, lipanul, cleanul, ştiuca,
bibanul);
- „pescuitul cu musca artificială” (unelte, aruncarea muştelor artificiale, îmbunătăţiri,
perfecţionări, variante, pescuitul în susul apei);
- „pescuitul aruncat” (unelte, aruncarea nălucii, pescuitul aruncat cu mulinet cu bobină
staţionară);
- „pescuitul staţionar”;
- „întreţinerea şi repararea materialului”;
- „despre fabricarea muştelor artificiale”;
- „eticheta pescuitului”;
şi un „apendice” care cuprinde:
- „numele ştiinţific englez, francez, german al peştilor citaţi”;
- „numele englez, francez, german al uneltelor şi accesoriilor uzuale descrise”;
- „raportarea la sistemul metric a câtorva măsuri şi greutăţi englezeşti”;
- „un deviz aproximativ 1937”.
Notabile sunt ţinuta elevată şi respectul faţă de „partenerul” de competiţie, dar şi faţă de propria
persoană, interesant punctate în cap. VII, „Eticheta pescuitului”.
De menţionat faptul că I.Al Brătescu-Voineşti a deţinut şi funcţia de inspector general al pescuitului
în ape de munte.